Medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, a transmis în acest weekend un mesaj cu ocazia împlinirii a șase ani de la incendiul petrecut în clubul Colectiv din Capitală.
Dr. Irina Strâmbu, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a precizat că terapia cu oxigen nu arde plămânii, ci este cheia menținerii vieții în speranța unei evoluții favorabile a leziunilor induse de COVID.
Recent apărut la Editura Medicală, volumul „Hematologie clinică în practica medicală” constituie un eveniment editorial în domeniul cărţii medicale de specialitate.
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu- Rusescu” din București anunță că organizează în 17 noiembre un webinar pe tema „Monitorizarea în pediatrie”.
Prima zi din luna octombrie marchează, anual, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Sân. Totodată, întreaga lună este dedicată campaniilor de informare și de conștientizare asupra cancerului mamar.
Simptomele meningitei pot fi asemănătoare cu ale gripei, însă în unele cazuri sunt mai severe, atenționează reprezentanții Institutului Clinic Fundeni.
Persoanele care doresc să își facă anumite investigații pot apela la laboratorul de analize medicale din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a anunțat în această dimineață că persoanele interesate se pot testa la sediul din Splaiul Independenței nr. 103 pentru anticorpii specifici COVID-19.
Institutul Cervantes din București găzduiește până la 10 octombrie a.c. o expoziţie inedită, al cărei element central îl constituie... pălăria.
Crasna, Sâg, Horoatu Crasnei, Cristolţ şi Letca sunt comunele din Sălaj ce vor beneficia de servicii gratuite de depistare activă a tuberculozei, prin intermediul caravanei „Screening TB”.
Facebook, în colaborare cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională, lansează funcția „Donări de sânge”, care va ușura procesul de donare pe teritoriul României.
Agenția Națională de Transplant – ANT a anunțat recent că trei vieţi au fost salvate prin transplant de ficat şi rinichi, datorită oamenilor care au înțeles că donarea de organe este un gest suprem.
Dr. Carmen Truțescu, medic primar psihiatrie pediatrică în cadrul INSMC ,,Alessandrescu-Rusescu” din București, detaliază care sunt consecințele asocierii dintre ADHD și obezitate.
Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Matei Balș” și Spitalul Clinic Colentina vor rămâne câteva zile fără apă caldă, a anunțat Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB).
Ascita apare în 85% dintre cazuri din cauza cirozei ficatului, au precizat reprezentanții Institutului Clinic Fundeni.
Institutul Național de Sănătate Publică – INSP a publicat în 23 august un document ce conține informații referitoare la metodologia de supraveghere a cazurilor de COVID-19 la noi în țară.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” dedică un articol amplu Zilei Medicinei Militare, marcată în țara noastră, anual, la 21 august.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a făcut un anunț important referitor la Polidin.
Vaccinul rusesc anti-COVID Sputnik Light, care este administrat într-o singură doză, a demonstrat o eficiență de 93,5% în Paraguay, a anunțat, miercuri, Fondul rus de investiții directe (RDIF).
Lupusul este dificil de diagnosticat, însă cel mai evident semn este apariția unei erupții faciale care se întinde pe ambii obraji, atenționează reprezentanții Institutului Clinic Fundeni.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe